Organizarea dezorganizării

Prima dată când am auzit că există școli care te învață cum să fii o gospodină bună a fost acum câțiva ani de la o prietenă care a studiat așa ceva în Liechtenstein. Adică un curs adevărat cu module gen bucătărie, cusut la mașină etc. Eram prea uimită că există așa ceva ca să fac ceva atunci.

cleanning


 

Dar, de când sunt la casa mea, ca să spun așa, lucrurile se adună și oricât efort fac să le îngrămădesc prin colțuri, am din ce în ce mai puțin success. Așa că, mai mult obligată de împrejurări, de ceva timp sunt preocupată de organizarea spațiului în care trăim. Mai ales că suntem 4 și toți avem hobby-uri, jucării și caiețele, iar spațiul a rămas același. Și mi-am dat seama de fapt că nu spațiul este de vină, ci modul de cum administrăm ce spațiu avem. De exemplu, aveam un sertar în care nu am mai umblat de luni de zile.  Mai deschideam în virtutea inerției când căutam ceva, ca să-mi dau seama că nu era acolo. În momentul în care m-am decis să-l golesc, să văd ce este de fapt în el, am aruncat tot ce era în el pentru că nu foloseam sau era expirat. Și am rămas cu întrebarea în minte câte ”sertare” de genu o fi prin casă.

 

Dar altele mai vizibile se iveau și întrebarea se ascundea într-un colț al minții.

messy-house

De curând am dat peste o carte revoluționară în arta ordinii și a curățenie și anume Marie Kondo –Magia ordinii Senzationala metodă japoneză de a-ți elibera și organiza casa (the life-changing magic of tidying up)

9786068566368-2780682

M-a făcut să o citesc în principal faptul că scriitoarea este japoneză. Pentru mine ei oricum sunt foarte minimaliști, deci ceva ceva trebuie să fie care să mă ajute.

Din punctual meu de vedere este o carte radicală – adică ca ea sau haosul, cu foarte multe sfaturi bune, pe care le-am pus în practică, dar și cu idei care mă fac să ridic din sprânceană ca o europeancă nespirituală ce sunt.

5 lucruri pe care le-am pus în practică

 

  1. Ideea cărții se bazează pe un principiu practic: pune totul în mijlocul casei, împarte lucrurile în de păstrat, de donat și de aruncat. Lucrurile sunt împărțite în categorii: haine, accesorii, cărți, hârtii, obiecte sentimentale, poze.

 

Cu un succes răsunător am pus în practică la capitolul haine: chiar le-am luat pe toate și le-am pus pe canapea și am rămas cu un sfert din ele. Și am scăpat de frustrarea din fiecare dimineață să caut ceva ce chiar îmi face placere să port. Și așa am făcut pentru fiecare membru al familie în parte și au rămas chiar ce le trebuie și le vine. E uimitor ce pas mare este și pentru economii: mai puțin de spălat și economie de timp, mai puțin de căutat, de strâns.

Am ajuns la cărți. Oricâtă plăcere îmi face să țin o carte în mână, din lipsă de spațiu prefer kindle-ul meu. Am un teanc de cărți la care vreau să le fac poze, să le pun la vânzare pe OLX sau să vorbesc la un anticariat.

2. Metoda KonMari mă ajută foarte mult și principiul că fiecare lucru trebuie să aibă locul lui este cât se poate de adevărat. Am lucruri care își păstrează locul de ani de zile. Mai rămâne să mai găsesc locul la încă 2473896589 lucruri și aș fi organizată.

nine-out-ten-lose-something-because-put-away

3. Și principiul spiritual: să ții fiecare lucru în mână și să-l păstrezi doar dacă simți scânteia de fericire adusă de acel obiect. Și oricât de sceptică am fost, la un moment dat chiar este ușor să sesizezi fericirea pe care ți-o aduce un obiect.

Dar mie îmi aduce fericire fiecare bucățică de carton, iar lui Andrei fiecare cablu sau chestie tehnică pe care o păstrează – doar în cazul în care ne trebuie și Biancăi fiecare hârtiuță și lui Victor tot ce e rotund…

4. O altă idee pe care mi-a plăcut este că oricât te ia valul să dai afară tot ce nu te face pe tine fericită este important să respecți obiectele celor din jur și deciziile lor de a le păstra sau arunca.

De aceea l-am lăsat pe Andrei să-și facă curat în lucrurile lui. Mi-e nu-mi aduce fericire directă nici un fir cu mufă dubioasă, dar…nu mă pricep și n-aș începe să i le arunc. Aș face o criză de nebunie să îmi arunce cutiile mele goale pe care le păstrez în caz de… Singura condiție a fost ca să transforme 4 cutii cu de-ale lui într-una și, a și reușit.

În principal ideile cărții sunt foarte practice și realizabile. Te face să fii mult mai prezent în propria casă, să vezi într-adevăr ce lucruri ai  și să te întrebi dacă chiar ai nevoie de ele, dacă te fac fericită. Cred că ce este important este să adaptezi totul la personalitatea ta: dacă te ajută muzica când faci curațenie, alege o coloană sonoră pentru asta, dacă îți place să stai noaptea să revoluționezi casa, sau doar atunci ai timp, mai bine o faci atunci decât niciodată.

5. De pus în practică și că trebuie să faci curațenie pe categorie, nu pe tipul de obiect. Dacă ai produse pentru lucru manual în cinșpe colțuri , trebuie să le pui în mijlocul casei și să le sortezi la sânge. Succes cu asta!

42c6c0765078c9d021d269cb74b510a1

 

Citind cartea am devenit mai atentă ce aduc în casă. Întrebări gen: dacă chiar am nevoie de lucrul respectiv, dacă îi pot găsi un loc în casă, dacă mă face fericită, îmi răsar în minte din ce în ce mai des. Câteodată chiar le iau în seamă!

Ce n-am pus în practică este mângâierea șosetelor și să-mi fie milă de ele cât sunt de obosite.

Am să continui să pun în practică ce a mers pentru mine și sper chiar să ajung să nu mai trebuiască să fac ordine, așa cum reiese din carte. Dar, ca să vă dați seama ce impact a avut asupra mea: mă uitam la filmul Hello, my name is DorisDoris are vreo 60 și ceva de ani și adună tot ce vede în cale. Și când a vrut un expert în organizare să-I arunce revistele, ea a refuzat, spunând că le vrea să le citească într-o zi. În acel moment am pus pauză și m-am dus să arunc niște reviste pe care le tot adunam în idea că Bia face colaje etc.

Voi ce tehnică de organizare aveți?

Notă: (fără nici o legătură) Bia a mers la bazin. EEEE!! Sper să rămână la fel de zâmbitoare în apă, măcar până învață să înoate. A declarat deja că îi place la bazin, dar nu-i place în apă. ching ching!!!

IMG_20160708_183903

xoxo Ramona

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *