4 modalități de a găsi timpul pierdut
Cand Bianca era mică și nu găsea ceva, nu spunea că merge să caute, ci că merge să găsească. Nici nu o corectam. Îmi plăcea siguranța ei inocentă. Și se întâmpla să găsească mereu ce căuta. Cred că subconștientul era și el hotărât.
unde o fi următoarea bombonică!
În ultimul timp observ că spun din ce in ce mai des nu am timp. Și într-adevăr acesta este sentimentul: că nu am timp și nu apuc să fac ce este important pentru mine. Am început să fiu mai atentă ce fac de fapt și de unde aș putea să iau niște timp.
- Oprește televizorul/ internetul
Deși nu avem nici televizor și nici cablu, timpul petrecut în fața filmelor/serialelor este destul de mare. Un șiretlic ca să câștigăm timp, în timp ce ne delectăm cu un film ar fi să realizăm treburile administrative care iau timp, sunt mecanice și chiar trebuie să le facem: să strângem hainele, sau să le întindem. Să mai strângem jucăriile de pe jos etc.
Dacă sunt emisiuni pe care chiar vrei să le vezi, deschide televizorul exact când începe acea emisiune, altfel vei sfârși prin a umbla de pe un canal pe altul și vei mai pierde încă o oră fără să vezi de fapt nimic. În pauzele publicitare nu schimba pe alt post, ridica-te și fă o treabă care îți ia 5 minute: la 15 minute de emisiune sunt 5 minute de reclamă, 5 minute de câștigat pentru lista uriașă cu lucruri de făcut.
2. Trezește-te mai devreme
Știu: ușor de zis, greu de făcut! De câte ori n-am pus ceasul să sune, doar ca să-l opresc?! Dar următoarele pregătiri ajută:
- Fă o listă cu o seară înainte cu motive pentru care vrei să te trezești mai devreme ( de ex. ca să termini cartea începută acum 3 săptămâni, să faci exerciții, să fii deja trează când trezești copiii ca să nu fii mai buimacă decât ei etc)
- Pregătește pentru dimineață ce te ajută să te trezești: ness-ul pus lângă cană e destul pentru somnoroasa de mine să facă un prim efort către o oră câștigată. dacă ai o cafetieră cu timer și mai bine. Mirosul cafelei te va da jos din pat.
- Nu privi ceasul deșteptător ca pe un dușman, ci ca pe un prieten. Cum spunea Zig Zagler: când sună ceasul oportunităților, trebuie să sari din pat și să fii deschis să profiți de toate șansele care se ivesc în acea zi.
- Trebuie să câștigi timpul treptat: dacă te trezești de obicei la 7.30, pune ceasul să sune la 7.00 pentru o săptămână, sau până nu este așa de dureros să te dai jos din pat. Și tot așa până ajungi la timpul pe care dorești.
3. Fă întâi ce e important pentru tine
Prioritizarea este una dintre cele mai importante activități pentru a folosi timpul în favoarea ta. Treburile casnice îmi acaparează aproape tot timpul liber pe care îl am. Pe urma mă simt prea obosită sau cu mintea prea departe ca să mă apuc de hobbyurile mele sau de scris sau de citit. M-a întristat teribil când am văzut că am început blogul în 2014 și nu m-am ținut de el. Sau copiii preferă să mă joc cu ei decât să fac ordine – cu toate că mă gândesc că o fac mai mult pentru ei decât pentru mine.
Experții sunt de părere că cel mai bine funcționează regula 20/80: adică 80% din activitățile pe care le facem aduc mult mai puțină valoare față de cele 20% din activități. Dacă ne concentrăm energia și timpul asupra celor 20% din activitățile noastre, realizăm ceva mult mai valoros pentru noi și restul timpul îl putem canaliza către ce este mai important pentru noi. Așa că atunci când îți faci lista cu ce e de făcut într-o zi, gândește-te ce te aduci mai aproape de țelul tău, ce poți să delega și ce poți elimina efectiv.
4. Cronometrează-te
Unul dintre cele mai importante instrumente folosite de mine momentan este un cronometru de bucătărie. Acum ca să fiu complet sinceră îl folosesc pentru task-urile care îmi iau cel mai mult timp, sunt repetitive și enervante la un moment dat, cum ar fi: ordinea, strânsul hainelor, spălatul vaselor etc.
Faptul că știu că am doar 15 minute dimineața și 15 minute seara de făcut ordine mă entuziasmează, dacă îți vine să crezi. Este relativ ordine, nu mă mai simt frustrată că fac de o oră ordine și nu se vede oricum aproape deloc, că mă uit urât la oricine nu pune ceva la loc-măcar când eu fac ordine, și știu că am restul zilei pentru familie și ce mai dorește suflețelul meu. De asemenea, timer-ul te ajută să te grăbești. Este pe sistemul deadline:- deodată productivitatea crește sau când faci de 10 ori mai multe în ziua de dinainte de concediu.
Și administrarea timpul este asemănătoare cu administrarea banilor. Este un timp fix pentru toată lumea, depinde doar de noi unde îl direcționăm, ce capitole din viața noastră sunt mai importante pentru noi. Până acum am folosit cele 4 modalități și au funcționat de minune.
Voi ce secret aveți pentru a câștiga timp?
Cu drag,
Ramona
[sbscrbr_form].